VITAMINA A (RETINYL PALMITATE) UZ COSMETIC 10 ml
Descriere
Retinyl palmitate este o formă a vitaminei A ce are stabilitate superioară retinolului, și odată absorbită în piele este transformată în retinol.
Documentatie:
Vitamina A şi derivaţii săi au beneficii multiple, recunoscute în produsele cosmetice. Este esenţială pentru creşterea, dezvoltarea şi integritatea structurală cutanată.
Este cunoscută ca un normalizator al pielii. Acționează asupra supleții pielii, regularizează creșterea celulelor epidermice, intervine în procesul de keratinizare, favorizează cicatrizarea cutanată, întreține vitalitatea pielii.
Menține integritatea și capacitatea de apărare a pielii. Ajută la separarea celulelor de la nivelul pielii și la normalizarea funcțiilor acestora printr-o divizare corectă.
Carența vitaminei A provoacă uscarea pielii tradusă printr-o hiperkeratoză cu o piele rugoasă și dură.
Restabileste echilibrul hidro-lipidic la nivelul epidermei prin favorizarea hidratării, catifelarea pielii, eliminarea efectelor agresiunii factorilor de mediu datorită acţiunii antioxidante. Regenerator şi favorizant al reînnoirii celulare, determină creşterea elasticităţii pielii şi previne formarea ridurilor.
Retinyl palmitate este deseori confundat cu acidul retinoic, fapt care duce la dispute şi neînţelegeri. Ambele fac parte din aceeaşi familie, dar acidul retinoic este un ingredient exfoliant şi care poate provoca sensibilizare respectiv fotosensibilizarea pielii. Retinyl palmitate pe de altă parte, este un agent anti-îmbatranire, antioxidant, ce accelerează reînnoirea celulelor şi stimulează sinteza de colagen şi metabolismul fibroblastelor.
PREZENTARE: lichid clar, vâscozitate medie, culoare gălbuie, miros slab caracteristic.
Atenţie: se cristalizează/solidifică în mediu rece; pentru lichefiere se va plasa într-un mediu mai cald.
Se livrează împreună cu o seringă pentru dozare.
Solubil în uleiuri, puțin solubil în alcool, insolubil în apă.
Densitate 0,95 (10 ml = 9,5 gr)
NOTĂ: Dacă sticluța este prevăzută cu picurător (care servește doar ca anti-scurgere pe parcursul transportului), acesta se va scoate înainte de folosire deoarece vitamina este vâscoasă.
Ingrediente (INCI): retinyl palmitate
Proprietăţi
- regenerator cutanat
- promovează epitelizarea şi keratinizarea
- creşte activitatea enzimelor cutanate
- ajută în procesul de diviziune celulară
- stimulează proliferarea celulelor din epidermă
- ajută la reglarea grosimii pielii în procesul de îmbătrânire
- îmbunătăţeşte elasticitatea pielii
- ajută la regenerarea pielii afectate de soare
- stimulează sinteza colagenului
- reduce ridurile determinate de radiaţiile solare
Recomandări
- preventiv şi curativ antiîmbătrânire cutanată
- potrivit pentru orice tip de ten
- este recomandat în special pentru ten matur şi uscat
- creme şi seruri de noapte
- tratamente de regenerare a pielii
- creme, seruri şi alte preparate antirid, anti-aging
- măşti pentru orice tip de ten
- creme şi balsamuri aplicate după expunerea la soare
Mod de utilizare
- este un produs ce nu se aplică pur pe piele, se folosește doar ca ingredient pentru prepararea de compoziţii cosmetice
- dozaj indicativ 0.1-2%
- este recomandată includerea în preparate cosmetice ce vor fi aplicate seara
- în emulsii se socoteşte ca ingredient al fazei finale şi se adaugă la rece
- se poate include în baze de cremă
- se poate adăuga în orice ulei, mix de uleiuri sau ser uleios pentru ten sau corp
- dacă sticluța este prevăzută cu picurător (care servește doar ca anti-scurgere pe parcursul transportului), acesta se va scoate înainte de folosire deoarece vitamina este vâscoasă. Vitamina A se poate doza cu seringă, pipetă Pasteur sau cu ajutorul capacului cu pipetă de sticlă.
...
Păstrare: în loc răcoros, ferit de lumina directă, în recipient închis etanş; la răcoare se solidifică şi se prezintă ca un lichid ceros neomogen iar înainte de utilizare se poate ține recipientul într-un mediu mai cald
Date de siguranţă:
- posibil fotosensibilizant, este indicată folosirea în compoziții aplicate seara
- posibil iritant în doze ridicate la persoanele cu pielea sensibilă
- a se respecta dozajul recomandat
- în sarcină şi alăptare a se folosi cu moderație, pe termen scurt și în dozaj redus
- a nu se lăsa la îndemâna copiilor
- uz cosmetic