Descriere
Ulei de Vanilie - descriere şi recomandări
Obţinut prin macerarea într-o bază emolientă (ulei de cocos fracționat) foarte fină și non-grasă a păstăilor de vanilie, uleiul are un parfum discret caracteristic, o textură lejeră și foarte plăcută. Este ușor absorbit de piele, se poate folosi ca atare sau ca ingredient în creme, seruri, rujuri și alte preparate cosmetice de îngrijire a pielii sau de machiaj.
DOCUMENTATIE
Caprylic/capric triglyceride - baza acestui macerat - este un emolient derivat din ulei de cocos, stabil și rezistent la oxidare, cu miros neutru și textură ușoară, constituind o bază ideală pentru obţinerea acestui macerat fin aromat.
Prezentare: lichid uleios limpede, aproape incolor ușor gălbui, miros foarte discret de vanilie
Ingrediente (INCI): caprylic/capric triglyceride, vanilla planifolia fruit extract
Proprietăţile uleiului de vanilie
- emolient uscat și foarte fin, cu senzație plăcută pe piele
- nu este ocluziv sau comedogenic
- ușor absorbit de piele, fără a lăsa peliculă grasă
- favorizează penetrarea substanțelor active în piele
- ajută la menținerea hidratării pielii
- satinant, catifelant
- sporește elasticitatea pielii
Recomandări, aplicații
- este potrivit pentru toate tipurile de ten
- în creme de zi sau de noapte
- loţiuni și lapte de corp
- balsamuri de corp
- mixuri uleioase pentru îngrijirea tenului sau a corpului
- ulei pentru masaj facial sau corporal
- fond de ten, BB cream, CC cream, corector
- ruj, balsam de buze și alte produse de machiaj
Cum se folosește în cosmetică
- se poate aplica pur pe piele
- se poate utiliza ca ingredient pentru prepararea de creme; în emulsii se adaugă la faza uleioasă
- ca ingredient pentru prepararea de seruri și creme pentu orice tip de ten
- ca ingredient în mixuri uleioase, unturi de corp sau balsamuri
- ca atare sau combinat cu alte uleiuri potrivite pentru masaj corporal
- ca ingredient în ruj, balsam de buze, fard, fond de ten și alte compoziții de machiaj
Păstrare: în loc uscat și răcoros
Date de siguranţă: uz cosmetic